In memoriam t ristețea e ca o ploaie nesfârșită din luna noiembrie ce taie-n piele iute și des cu picături înghețate ce intră în sânge răspândindu-se ca un venin până ajunge la inimă și te roade lung-luuuuuung... până nu rămân decât fărâmituri din ceea ce ai fost cândva... t ristețea e ca un cântec surd cântat la instrum

Noapte bună noapte-adâncă noapte cu valuri izbite-n stâncă cu valuri aspre cu valuri reci ce taie-n piele dunge seci noapte lungă ce ne frământă ne-aruncă-n ape și ne descântă de neiubire de somn de veci noapte tristă alunecoasă pornesc la drum c-o iute coasă inima rece să ți-o descoase să ți-o ia dulce să ți-o sărute ș-apoi

În fiecare clipă transform gândul din mine în proiecții visătoare materia devine viață din aduceri aminte în fiecare clipă transform aducerile aminte în materii visătoare viața devine proiecția gândurilor din mine în fiecare clipă transform viața din mine în aduceri aminte gîndul devine materie din proiecții visătoare în fiec

Tristețea mea cea de toate zilele cerșetoare de bucurii deșarte ca o umbră rătăcești din urma-mi speriată de sine tristețea mea cea de toate zilele dansând cu degetele tale subtile îmi înnozi gâtul cu un papillon de fum din frunze moarte tristețea mea cea de toate zilele ca ceața îmi intri în vene desenând labirinturi și mreje î

Oricâte măști ți-ar cădea, nu vei ști niciodată care e fața ta adevărată îți smulgi patetic pielea de pe tine, crezând că dacă vei simți durerea eu-lui decorticat vei ajunge să te cunoști, dar tot nu dai de tine sub pielea ta e un pustiu abisal – un univers în devenire, galaxii în permanentă expansiune, o eternitate nemăsura

Încă o toamnă... oare dintre câte? aceasta, însă, e deosebită… puțin naivă, am crezut inițial, că ne va face un tangou de vară indiană spre final. iluzia fragilă mi s-a despletit, când am simțit cum a dat busna, altfel spus - a năvălit ! de spaimă, inexperiență sau din nerăbdare, sau dintr-o curiozitate maladivă oarecare, a

Când te-am văzut prima oară păreai a fi ... dar nu erai decât un monstru în devenire cu pleoape mai lungi ca visele în loc de mâini aveai tentacule invizibile când te-am văzut prima oară te-am adunat din cioburi ca pe-o moluscă pe malul mării lumină din sufletul meu ți-am dat și loc ți-am făcut sub omoplat să poți trăi pe un co

Bunelu' toată viața a mers desculț pe cărări neștiute de nimeni până într-o dimineață de iunie când a călcat într-o felie de pâine... de durere inima i s-a crispat, iar noi am devenit orfani ...mirosea a colac proaspăt în duminica ceea... bunelu' visa frumos, zâmbind cu ochii închiși era împăcat... de fapt, nu se certase nicio

Dintre toate toamna e cea mai blândă femeie cu zâmbet de jocondă ne învăluie în mreje de ploi chihlimbare dintre toate toamna e cea mai tristă și cea mai frumoasă mamă cu ceată plăpândă ne sărută pe tâmple din inima-i imuabilă de pădure odată verde acum dezgolită nu ne lasă decât prin muguri și flori la primăvară

Păsările timpurilor himere călătoare cu aripi din cenușa clipei care moare păsările gândurilor zburați străbătătoare peste înalte ceruri și mai adânc ca marea păsările visurilor vibrați incandescente planând în universuri clare, transcendente păsări ale dragostei inimi în desfătare cântec pe malul mării la răsărit de soa